Ziua în care Pământul a fost lovit de doi asteroizi ÎN ACELAȘI TIMP

Ziua în care Pământul a fost lovit de doi asteroizi ÎN ACELAȘI TIMP
Publicat: 25/10/2014, 09:04

Acest eveniment cosmic este legat de una dintre cele mai mari catastrofe din istoria de 4,6 miliarde de ani a sistemului nostru solar — o coliziune produsă în Centura de asteroizi cu aproximativ 12 milioane de ani mai devreme. Această coliziune a dus la fragmentarea unui asteroid gigantic, cu diametrul de 200 de kilometri din cadrul Centurii de asteroizi. O parte din fragmentele rezultate s-au intersectat ulterior cu orbita Pământului, iar două fragmente mari au căzut în marea puțin adâncă ce acoperea pe atunci o parte din Peninsula Scandinavă, conform studiului.

Așa-numita Centură de asteroizi se află între orbitele planetelor Marte și Jupiter.

Cei doi asteroizi au lovit Pământul într-o zonă din centrul Suediei, lăsând în urmă craterul Lockne, de 7,5 km în diametru, aflat la aproximativ 20 de km sud de orașul Oestersund și un crater de 700 de metri în apropiere, la Malingen.

Acest studiu, publicat în ultimul număr al revistei Scientific Reports, confirmă ipoteza că aceste două cratere, aflate la 16 km unul de altul, provin din impactul simultan cu doi asteroizi care se deplasau în tandem prin sistemul solar, scrie Agerpres.

Echipa de oameni de știință care a realizat acest studiu, condusă de Jens Ormoe de la Centrul pentru Astrobiologie din Madrid, a efectuat săpături în cele două cratere de impact, căutând sedimente care păstrează încă urmele impactului. Ei au cartografiat și modul în care sunt răspândite rocile dislocate de explozie în jurul craterului pe o rază de zeci de kilometri distanță față de epicentru.

Craterul Lockne a rezultat în urma impactului cu un asteroid de aproximativ 600 de metri în diametru, în timp ce craterul Malingen a fost provocat de ciocnirea cu un asteroid cu diametrul de aproximativ 150 de metri.

Acest impact dublu, produs în urmă cu 458 de milioane de ani, este doar unul dintre impacturile suferite de Pământ după evenimentul produs în centura de asteroizi.

Unii oameni de știință sunt de părere că aceste căderi de meteoriți au avut consecințe importante pentru clima și ecosistemul terestru, oferind condiții prielnice pentru diversificarea speciilor de plante și animale care populau Pământul, eveniment denumit Marea Biodiversificare din Ordovician.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?